joi, 5 noiembrie 2015

Ce spun elevii despre întâlnirea transnațională din Turcia - Bogdan Pecican

In perioada proiectului Erasmus+ am călătorit in Turcia unde am avut parte de o experiența inedită. O activitate care m-a surprins ]n mod plăcut a fost excursia la Sinop. Pentru prima dată, am avut ocazia să vizitez o închisoare reală, construită în Evul Mediu, să văd pentru ce a fost construită, am primit informații despre cei închiși acolo, faptul că cei de acolo aveau program de rugăciune, deținuții erau scoși la orele de rugăciune și toți rosteau către Allah rugăciunile cu rozariu. Toată excursia a fost o reușită din punct de vedere al obiectivelor vizitate și al diversității acestora, fiind plăcut surpins de nivelul cultural neașteptat de ridicat al acestora, cultura specifica locurilor a fost pastrata de-a lungul veacurilor. Traditiile au fost păstrate cu sfințenie. Locuitorii zonelor vizitate au făcut dovada unui spirit comunicativ, foarte prietenoși. 
M-a impresionat în mod plăcut în acestă excursie comunicarea cu membrii celorlate echipe, lituanieni, portughezi și turci, mediul si anturajul având o influență benefică asupra relaționării noastre. 
Pe această cale vreau să mulțumesc profesorilor și organizatorilor pentru acest proiect și pentru că am putut să fac și eu parte din acesta .



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu